08 aprilie 2012

În excursie

A venit primăvara și lucrurile se trezesc la viață, lucrul numit Universitate în primul rînd. Vineri seară, în autobuz, m-a întrebat dacă sînt, sigur că sînt, apoi mi-a dat toate informațiile. Duminică dimineață, la 8 trecute fix, eram la gară. Sticla de doi litri de apă aș fi putut s-o umplu pe strada cu fabricile de sake, dacă: Ar fi curs mai repede, ar fi fost mai multe cișmele, și mai ales dacă lumea n-ar fi stat coadă la ora aia. La o cișmea singuratecă, în soarele unei dimineți de primăvară cînd înfloresc cireșii, ce romantic, canistra de sub cișmea mi-a părut să împlinească scopuri pur decorative, și am împins-o la o parte s-o umplu pe a mea. Instantaneu a venit un răcnet din mașina parcată alături (probabil că știa și karate), așa că am pus-o la loc, am făcut plecăciuni, și am plecat.

Pe drum cu duduia în vîrstă de 45 de ani, am aflat că s-a separat de soț, că știe să gătească, că îmi recomandă asta și aia. Himmelherrgott, trebuia să-i spun că nu sînt disponibil? Mai mi-e și vecină, heh.

Grupul aștepta la gara JR Mitaki, în multicoloră combinație: Un american, un canadian și un scoțian, sună a banc, dar erau toți trei profesori de engleză. Doi indieni ingineri, unul din ei cochet și ștrengar, studente nemțoaice, japonezi și japoneze cît cuprinde, și vecina mea. Două doamne în chimono, executînd ceremonia ceaiului sub cireși înfloriți, și invitîndu-ne pe toți să gustăm. Se bea tot ce ai în castron, ultima picătură verde se soarbe cu zgomot.

Templele, fie ele budiste (ca aici) sau shintoiste, sînt frumoase, dar asta nu e totul. Magia locurilor. Am repetat cuvîntul magic neko, pisică.



La întoarcere, oboseală plăcută, am adormit în tren alături de vecina mea, ceea ce trebuie să fi lămurit pe deplin, cel tîrziu atunci, relațiile dintre noi.

Un comentariu:

BloGumitZza spunea...

Impresionant, mon cher!