Ce este un blog? Ghilotina de Cluj

Ma plimbam odata prin Cluj cu un grup de colegi, cind am ajuns in fata unuia din monumentele lui Funar, acela care ar trebui sa aminteasca de Memorandum. Pentru cine nu stie cum arata, am aici o poza, dati un clic sa-l vedeti in toata splendoarea.



Cineva mi-a soptit la ureche: Stii cum ii zice? Ghilotina! Raspunsul meu a fost un hohot de ris, pentru ca măgăoaia aduce a orice altceva decit a monument istoric serios, si pentru ca seamana, intr-adevar, cu o ghilotina.

Iata un artefact cultural – unul din exemplele mele preferate. Este, conform definitiei, un obiect facut de mina omului si pus acolo cu un scop, anume sa aminteasca trecatorilor ce importanti sunt romanii in Transilvania. (Funar, deh.) Interesant este ce s-a intimplat in continuare: Clujenii, si in primul rind cei cu un anumit nivel de cultura, nu au acceptat semnificatia initiala, ci au rasturnat-o intr-un mod cu atit mai eficient cu cit a fost mai plin de umor. Rasturnarea semnificatiei merge pina acolo unde Google raspunde la intrebarea “cluj ghilotina” prompt cu pagina din Wikipedia despre Monumentul Memorandistilor din Cluj-Napoca, pe care nici vorba sa se gaseasca cuvintul “ghilotina”.

Si iata si un artefact cultural imaterial:

Am fost unul din cei 8000 de studenti ai doamnei Theil, figura legendara a Politehnicii. Am facut cunostinta cu ea in prima zi de facultate, cind a venit la curs, a spus buna ziua, apoi a umplut tabla cu formule scrise marunt. Pe urma a trecut la tabla urmatoare rugind pe cineva sa ii stearga prima tabla intre timp, ca sa-i faca loc. Si tot asa: O ora, zece minute pauza, inca o ora. Si toate orele urmatoare. Noi eram, vorba Elfului, uzi in fata ei. Asta in primul rind pentru ca materia era foarte grea pentru cineva proaspat venit de pe bancile liceului, dar si pentru ca doamna Theil era foarte severa – si nici ea lipsita de un anumit umor, pe care am inceput sa-l intelegem abia mai tirziu. Aici intervine artefactul:

La un examen oral, se spunea ca un student nu tocmai bine pregatit s-ar fi uitat lung spre picioarele ei. Ea a observat obraznicia si l-a intrebat direct: Va plac picioarele mele? El, la fel de direct: Da. Ea, in continuare: Atunci veniti si la toamna sa le vedeti. Cu asta, rezultatul examenului era clar.

Douazeci de ani mai tirziu, am intilnit-o la Frankfurt si nu am rezistat: I-am spus povestea si am intrebat-o daca era adevarata. Mi-a raspuns cu siguranta ca nu, si o cred. Nu a avut niciodata impresia ca vreun student ar fi privit-o ca pe femeie (in loc de profesor de matematici speciale), mi-a spus, iar eu, pe de alta parte, stiam foarte bine ca venea la curs pe bicicleta si deci intotdeauna in pantaloni. Povestea era nici mai mult, nici mai putin decit o mostra de folclor studentesc. (Mai exista si varianta “Veniti si la toamna sa le vedeti bronzate”.) In acelasi timp, un artefact cultural: Obiect in sensul ca poate fi pastrat, dar mai departe si, nu in ultimul rind, imbunatatit. Facut de mina omului, asta e clar – in masura in care nu au fost preferate organele gindirii si comunicarii. Apoi, rolul “obiectului” in contextul primului an de studiu: Ne-a ajutat sa intelegem mai bine stilul de comunicare si modul de lucru al doamnei Theil, sa prelucram (chiar daca nu in modul cel mai potrivit) frica de examen si sa structuram comunicarea dintre noi, punctata regulat cu astfel de poante.

Revenind la nivelul general al discutiei, ii dau dreptate domnului Serban acolo unde sustine ca artefactul cultural nu se creeaza pe blog sau intr-o comunitate fata-in-fata. Nu se creeaza, adica nu vine nimeni care sa pocneasca din degete, *snip* si artefactul, pina atunci inexistent, sa apara. Sustin insa ca artefactul, mai exact semnificatia lui, se negociaza. Doua coloane de piatra si un clopotzel de bronz sunt mai intii un monument, apoi o ghilotina. Picioarele doamnei Theil sunt mai intii simplul obiect al unei priviri lubrice, dupa care aflam ca acea privire poate fi repetata in sesiunea de restante (haha, candidatul nu fusese in stare de altceva), mai mult, ele vor fi si bronzate dupa concediul din vara (deci era vorba de reexaminare, cursul respectiv fiind indeobste tinut in semestrul de iarna, cu examen in februarie si restante in iunie). Semnificatia artefactului se negociaza, iar negocierea este un proces de durata, posibil de orinul anilor sau mai mult.

Am cazut de acord ca, in blogosfera, artefactele sunt in general pe suport virtual, deci imateriale: Conceptuale. Si care sunt artefactele create pe blogurile noastre?

Intrebarea nu este tocmai usoara. Aici voi avea nevoie de cit mai multe comentarii si exemple din partea tuturor. Si ma indoiesc de pe acum ca domnul Serban va accepta afirmatia mea – asta pentru motive pe care le voi explica mai incolo.

Mahalaua lui Vlad, bunaoara, materializeaza o anumita atitudine fata de cultura si arta. Inca nu-mi este foarte clar in ce anume rezida materializarea – poate in recenta traducere a poemului lui Baudelaire, poate intr-un roman viitor, poate in personajul Henri Purcel, poate in personajul Vlad Stroescu insusi – asta ramine de vazut. E clar insa ca negocierea exista in mod continuu, iar directia ei este la fel de clara. Probabil ca mai trebuie cautat acel obiect.

Blogul meu a avut initial intentia de a face ceva pentru comunitatea gay. In mod special, prin 2004, cind l-am cunoscut pe monsoux in forumul lui Andrei Gheorghe si m-a convins sa scriu pe blogul propriu si nu aiurea‘n tramvai, comunitatea gay din Romania era predominant depresiva atit in articolele din blogurile vremii (cum a fost blogul lui etwa, abandonat intre timp) cit si in real life, atit cit am putut constata la fata locului. Atunci m-am hotarit sa ofer niste exemple cum ca se poate si altfel. Inca nu stiu care anume ar putea fi acel obiect care sa preia forma si functia de artefact cultural. O posibila si foarte utila materializare ar fi intr-o colectie de FAQs, asa cum am pus la cale cu Octavian si – eh, sa vedem daca gasim timpul si energia sa o realizam.

Trebuie sa ma opresc aici deocamdata: ma asteapta un pastrav in frigider, domnu’ Inginer in camera de lucru, si foamea ne da ghes. Astept niste exemple: Care credeti voi ca sunt acele produse ale blogurilor care au calitatea, sau cel putin potentialul de artefact cultural? Ce produceMahalaua lui Vlad, ce produce Seraiul, ce produce joacadeamine? Astept, da, si argumentele fatale ale domnului Serban :-)