O declarație

Se declamă simplu și afectat, cu miopia tandră a Lilianei, poeta:

Clementina, ți-am dat toată dragostea mea.
Ții minte, mîncam la Capșa un cordon bleu și te-ai lovit la măsea.

Și din pahaare te căinaară
Bohotinul. Ampicilina. Clementina.
Ți-am dat toată dragostea mea.

Crina, draga mea, dacă aș fi fost un hetero oarecare, m-aș fi îndrăgostit de tine. Dada, pînă peste cap. Așa, lucrurile sînt mult mai simple. Putem fi cei mai buni prieteni.

Și inima mea, bătrînă inima mea, va face saltul gazelei ca în zilele adolescenței și va dansa farandola de bucurie că da. N-a uitat.

Ehehei, ardeleancă de-a noastră. Fie ea și de la Oslo.

Gone fishing

Spirit de aventură

Domnu’ Inginer [disperat]: Bine, dar plouă!
Moș Pinocchio [o dată în viață cu spirit de aventură]: N-are nimic. Dacă nu stă pînă cînd ajungem, rămînem în mașină și ne pupăm.
Domnu’ Inginer [cu o sclipire de speranță în ochi]: N-am putea să ne pupăm în sufragerie?

Rumba

Una și alta, tot de antologie

Una:

Ștefan [cu privire mieroasă spre Mihai, la poalele castelului Neuschwanstein]: Țiți, dacă tu ai fi rege aici, te-ai mai uita la mine?

Alta:

Mihai [oficial]: Princess B. came to Romania and she became a gay icon.
Domnu’ Inginer [colocvial și ignorant]: Oh c’mon, she’s just a fag hag.

Nunta Prințesei

Rochie albă de mireasă, lungă, brodată cu flori negre. Voal, flori violete în păr. Prinzessa fericită, mergînd de la un musafir la altul, stînd de vorbă. În camping, printre dune.

– Da, sigur că toată lumea face ochii mari. Unii spun: You’re crazy. Alții, pur și simplu: Congratulations.

Altă intimitate

Am mai văzut o dată privirea aceea. Recepționera fonfăi în direcția mea, uitîndu-se cu un ochi suspicios la Gogoscharski:

– Have you been booking a twin room?
– I’ve booked a double room, with two beds, for my son, and for myself.

Aceași privire o avusese conțopistul de la personal, cînd eu, inginer stagiar, îi pusesem pe tejghea un cocoloș rozaliu de carton, legitimația de servici spălată odată cu cămașa. Conțopistul extrăsese poza rămasă intactă, o aplicase pe o legitimație nouă, apoi apucase cocoloșul cu două degete, îl privise pentru o secundă cu ironie de moromete și îl lăsase să cadă în coșul de gunoi. Foanfa aruncă aceeași privire în ecranul calculatorului și spuse ceva de un al doilea pat care era oricum în cameră.

Al doilea pat era pliant și fusese folosit cu destule ocazii pînă la noi. Gogoscharski făcu cunoștință în prima noapte cu barele transversale, iar în a doua se intinse lîngă mine în patul matrimonial, generos și elastic.

În miez de noapte, am sărit amîndoi ca arși pînă’n tavan. Apoi stăteam amîndoi în fund, ținîndu-ne de mîini, cu inimile bătînd să ne sară din piept pe gura căscată, și întrebîndu-ne:

– Ce s-a’ntîmplat?
– Was??
– Was ist los?

Ne-am întins la loc și n-am mai spus nimic timp de vreo două minute. În care am înțeles: Eu mă întorsesem pe partea cealaltă, patul se scuturase, el crezuse că sînt pe cale să cad din pat și sărise să mă prindă. Eu crezusem că visase ceva și era pe cale să pornească din nou în somnambuliile copilăriei și sărisem să-l prind și să-l liniștesc. Ne ținusem strîns de mîini.

Mi-a spus apoi rîzînd că s-a obișnuit să facă asta dintr-o tabără cu fratele lui (care chiar cădea din pat) și că o mai făcea, din cînd în cînd, și cu prietena lui.

Intimitate

venea seara și la Moulin Rouge ferestrele erau aburite.
eu îți ascultam respirația egală lovindu-se de ferestre și desenînd
castele, creneluri și arbori fantastici. și lumi minunate cu lanțuri de argint
în care se zbăteau deopotrivă prințese și servitoarele lor.
(Liliana, poeta)

Ce poate fi mai intim decît să asculți respirația cuiva, fie și printre dune, în iarbă. Cuiva care doarme adînc și mulțumit, pe pieptul tău, cu capul pe umărul tău. Cuiva, care poate că are atîta încredere în tine încît abia dacă îți vine să-l atingi cu vîrful degetelor. Cuiva, care a împlinit de curînd un an.

NQY

A trebuit să se strice metroul ca să îmi amintesc. Pe Hohenzollernstrasse de la un capăt la celălalt. Era seară, norii se risipiseră, frigul plecase, căldura nu revenise încă. Trăiam, da.

Cornwall văzut de sus. Parcelele au culori diferite, nuanțe de verde adînc, despărțite de garduri vii stufoase. Unele proaspăt arate, cafenii. Nu sînt lunguiețe, ca în România, au forme aproape rotunde, aproape pătrate, neregulate. Am aterizat în mijlocul cîmpului, pe vînt. Newquay Cornwall Airport.

Ce mai cîntăm

Numele locurilor

Călătoria este o încercare de a lega numele locurilor, fie Guermantes, fie Méseglise, de locuri, peisaje, oameni, vegetații, miresme, mișcări, atitudini, atmosfere concrete. Cele din urmă sînt episodice și pot, dar nu trebuie neapărat, să ajungă la înălțimea celor dintîi. Numele (numele adevărate!) sînt entități absolute. Locurile și peisajele sînt fenomene palpabile. Încercarea de a lega unele de altele este încercarea de a cunoaște.

Nu vorbea tare. Nu era decît o turistă italiancă într-un grup de turiști italieni, vorbea la telefonul mobil pe un vîrf de stîncă în fața oceanului și se bucura să spună cuiva unde e.

– Cornovalo. No no, Cornovalo.

O vizită de antologie

Notez din vizita actuală a doi dragi prieteni din România două replici în ordine aleatorie.

Mihai [cărînd sacoșe epuizat de shopping, într-o dezvinovățire cu o undă de reproș]: Pantofii mei au costat mai mult decît ai tăi, deci e normal să atîrne mai greu.

Ștefan [dezavuînd fițele unor persoane generice]: Divele vor muri singure și în mizerie.

Teo și Zoli

Abia acum am văzut asta. Dumnezeu să-i odihnească.

O descoperire

Desigur că atenții mei cititori și încă mai atentele mele cetitoare au observat cele două doamne din poza care documentează, cu mulțumirile de rigoare către tanti Wiki, articolul meu precedent. Personajele principale sînt Marx și Freddie; despre cele două doamne, cetitoarele mele vor fi intuit că trebuie să fie consoartele, ceea ce este perfect adevărat. Apoi vor fi observat asemănarea și vor bănui că doamnele sînt surori.

Iată deci surorile Marx, Rheta și Veta. Le-am descoperit deunăzi in blogosferă. Actual arată așa cum le vedeți în antetul blogului personal. Sînt ospitaliere cu orișicine, indiferent de orientarea sexuală (punctul 4 din regulament), și oferă cu dărnicie dulceață virtuală de vișine. Pot fi adresate numai în duo, cine scrie uneia trebuie să scrie în același timp și celeilalte, punctul 1 din regulament. De răspuns, răspund amîndouă în cor. Sînt slobode la gură, uneori cam țîfnoase (punctul 3) și puțin ramolite, vezi pisicile. Ah da, și puțin surde. Probabil din cauza asta le place muzica electronică.

Dumnealor mi-au confirmat identitatea personajelor din poză, unul din ele fiind Vasile. Nu am înțeles foarte bine cine sau ce este rechinroll, dar sînt convins că voi înțelege cu timpul. Parol.

O satisfacție tardivă

“Nu sînt um om ranchiunos, dar dacă zeii nemuritori îți dau o mînă de ajutor într-o asemenea privință, poți fi iertat dacă privești rezultatele cu o oarecare satisfacție.”
(William Somerset-Maugham)

Freddie mă luă tandru pe după umeri, mă privi adînc în ochi și îmi șopti din înălțimile celui de-al nouălea cer:

– Îți mulțumesc că mi-ai făcut cunoștință cu Marx.

Sînt 20 de ani de cînd moș Pinocchio s-a așezat împreună cu Colombina la prima coadă să-și ia unul dintre primele pașapoarte românești (încă verde și decorat cu stema socialistă), apoi la următoarele ca să-l schimbe într-unul german. Poate că ar fi trebuit să uite între timp, dar n-a uitat. Dragii mei domni, scumpele mele doamne, moș Pinocchio trăiește cu gîndul la Marx, ceea ce ar fi fost pînă acum 20 de ani bucuria și dorința odioasei dictaturi și a sinistrei sale soții. Mai mult decît atît, moș Pinocchio trăiește cu Marx însuși, personaj real, din carne și oase (mai ales oase). Îi rade barba de bidinea, îi închiriază o cameră, face din el un pianist gay venit la München în crailîc (cine știe dacă nu a fost vreodată chiar așa) și pune cireașa pe tort inventîndu-i un amor. Și amorul spune:

– Îți mulțumesc că mi-ai făcut cunoștință cu Marx.

Despre Freddie nu știm deocamdată decît că numele lui ar putea să vină de la Friedrich și că are voce. München a fost întotdeauna un loc ideal pentru bărbați gay care au voce.

Fruntea înaltă, ochii pătrunzători, jestul caracteristic; moș Pinocchio amenință cu degetul:

– Dar să fim bine înțeleși: dacă iese prost, nu dai vina pe mine, OK?

Pinocchio învață

O mie și un kilometru la un sfîrșit de săptămînă pe autostrăzile nemțești – din asta înveți, clar. Și anume nu numai cum că Daciile s-au înmulțit în Germania mai ceva ca în România, ci și că:

Dacă vezi dintr-o dată în oglinda retrovizoare un monstru cu patru inele in bot sau cu unul singur împărțit în două, trei sau patru părți, cum crește, crește, crește, cască botul și e gata să te înghită pe la spate, ba mai și clipește din ochi și scoate fum pe nări – ei, ce faci? Întrerupi depășirea pe banda a doua și te înghesui fuguța pe prima să nu stai în calea monstrului?

Nu. Pinocchio își vede de depășirea începută, pornind de la ideea că una din cele două sau trei pedale ale monstrului nu numai că ar putea folosi, dar chiar folosește la încetinit mișcarea. Eventual Pinocchio face un semn cu degetul că “îi dai nas lui Ivan, ți se suie pe divan”. Gestul se vede din spate foarte bine. Ah, și dacă monstrul insistă cu clipitul din ochi, Pinocchio simte o vagă dar subită slăbiciune la piciorul drept, care nu mai reușește să apese pe accelerație pînă jos…

Unul din monștrii ăștia, după ce m-a depășit, mi s-a așezat în față și și-a spălat parbrizul. Mai exact, a făcut ca și cînd și-ar fi spălat parbrizul, pentru că, la 180 de kilometri pe oră, toată apa de la el a aterizat în trombă pe parbrizul meu. Dar se pare că monstrul, cel puțin în cazul ăla, a avut ceva humor.

No, iar acum Pinocchio tare ar vrea să învețe ce se face pe șoselele românești cînd ești la volan și te uiți adînc în ochii șoferului care vine grăbit din sens opus. Bașca cînd șoferul e de fapt șoferiță. Și cînd îți flutură o mîna care vrea să spună: Știu că era să-ți fac mașina terci cu tine cu tot înăuntru, dar uite ce frumos îmi cer scuze.