Lecția de română

Unul din lucrurile pe care le admir la pensiunea noastră este pardoseala de gresie mată în culoarea nisipului, dar tocmai asta a fost pusă în pericol de vizita duduiței X. și a italianului ei, care m-a făcut mă gîndesc la un cunoscut salam de pe vremuri. Din fericire, cei doi potențiali clienți pentru revelion au strîmbat din nas și au plecat mai departe. Cum țocăia cu tocurile ei stiletto spre ieșire, o altă viziune mi-a întunecat arealele occipitale: Mașina stricată și aceleași tocuri deplasîndu-se, de data asta fără zgomot, pe drumul de țară care ne făcea legătura cu lumea transilvană. Schadenfreude pur.

Lecția de română pentru domnul Inginer s-a axat pe termenii de “pițipoancă” și “cocalar”, cu ilustrațiile corespunzătoare de pe blogurile omonime.

– La ce-ți mai trebuiau blogurile? m-a întrebat Maria. Doar ai avut aici material didactic.

Bach la gura sobei

Maieutică la gura sobei

Ca să se știe în Mahala,
maieutica la gura sobei arată așa.

Ce ne mai lipsește aici

…, enumerează domnu’ Inginer:
– potecă marcată
– asigurată
– pavată
– cu balustradă pe porțiunile abrupte
– cu scări rulante
– și la capăt cu restaurant și Kaiserschmarrn.

Și ce-i mai lipsește lu’ Moș Pinocchio?
Nimic. Absolut nimic.

Fățărnicii

Din partea domnului Inginer, trebuie s-o spunem cu toată obiectivitatea și cu tot simțul critic, a fost o fățărnicie să mă întrebe dacă nu cumva mi-a fost rău în mașină. Asta după ce S-Bahnul ne-a abandonat în cîmp (știu, acolo era cîndva locuința mea de vară de la țară, dar tot cîmp e și în ziua de azi), nu numai pe noi, ci și un întreg popor cu bagaje în drum spre aeroport. Abandonat la peronul greșit, plecat și nezis nimic, paraipaștele lumînașterii lor verzi. După ce coada la Lufthansa pentru predat bagaje era lungă cum n-am mai văzut vreodată (am mai văzut una mai lungă la Londra, dar despre asta nu mai vreau să-mi amintesc), după ce am dat bagajele pe seama unei mașini oarecare și ne-am întrebat tot drumul unde vor ateriza budigăile domnului Inginer (căci pe valiza care conținea budigăile domnului Doctor eticheta era lipită corect), după ce am fost împroșcați din belșug cu un lichid cărămiziu pentru deszăpezire (pentru că avionul stătuse noaptea afară în ninsoare) și după ce am ascultat minut cu minut, timp de o oră și patruzeci, urletele persuazive ale unei tinere speranțe în vîrstă de un an care va face cu siguranță carieră ca soprană de coloratură.

Dar mai ales a fost o fățărnicie să mă întrebe așa ceva după ce el însuși m-a poftit să stau în față. Și să nu-mi spuneți, întru apărarea dumnealui, că nu cunoaște circulația pe șoselele românești: O cunoaște foarte bine.

Dar îl vom ierta, pentru că iată, stau pe un scaun, mă uit pe fereastră, și nu văd altceva decît pădure, zăpadă și o căpiță de fîn. Nu aud altceva decît pe domnu’ Inginer care stă într-un fotoliu la gura sobei și foșnește din cînd ziarul; și pe fata în casă care cotrobăie prin bucătărie și bănuiesc că ne pregătește prînzul.

Ei bine, cu toată fățărnicia, nu mi-a fost rău de loc. Și nici nu cred că îmi va fi în vreun fel, pînă la sfîrșitul zilelor noastre de concediu și dincolo de ele.

La mulți ani!

O afacere cu zgudui. Puțină paranoia

“Ceea ce în țările vest-europene se întîmplă în eprubetă,
la Moscova se face sub formă de lucru manual.”
(Emisiune TV despre bănci de spermă și însămînțări artificiale în Rusia)

M-am distrat copios pe seama afacerii fără zgudui a dlui Chank, dar la un moment-dat am văzut adresa la care era trimisă și mi-a înghețat zîmbetul pe buze: Este o adresă de-a mea care, practic, n-ar trebui să existe, ceva gen pinocchio@centrudecalcul.de, o adresă de servici pe care nu o folosesc și nu am scris-o nicăieri, în primul rînd pe nici o pagină de web. Nu e nimic nou că spammerii încearcă toate adresele centrului de calcul (într-o vreme, cineva își cumpărase toate domeniile instituționalizate din zonă, scrise cu mici greșeli dactilo, și pusese pe toate formulare de phishing), dar combinația de spam cu adresă de servici și mesaj în românește, fie el și pompieristic, cere intenție și mai ales tehnică. Nu-mi prea vine să rîd cînd mă gîndesc.

Dar există și o explicație mai simplă, mai aproape de, vezi asociația de idei din moto, lucru manual. Adresa în cauză o folosesc rar, dar o folosesc, și anume cînd sînt în România. Nimic mai simplu decît să instaleze cineva un mic soft care ascultă, pentru că e-mailurile nu se transmit criptate. Sau, și mai simplu, am trimis un astfel de mail cuiva din România care a avut un virus, și adresa a intrat pe mîna spammerilor. Oricum ar fi, chestia s-a întîmplat cel mai probabil în România.

Dar, se înțelege de la sine, va rugam nu vînatoare mine pentru ca eu sunt punerea mea cariera si viata de familie a mea оn joc cu acest risc. Desi nimic nu sa aventurat este nimic cîstigat.

Un post cu răspundere

“Muma pădurii era rea; da’ era buuună.”
(Popular)

Matthias 1 are o slujbă nouă și grozavă, de care e tare mîndru, iar Matthias 2 povestește despre ea nu numai ca și cînd ar fi fost de față la negocieri, ci și ca și cînd el ar fi luat hotărîrea de ambele părți, ceea ce mi se pare dovada unui simț artistic extrem de dezvoltat. (Matthias 2 e pianist.)

– De altfel, aflăm, postul este foarte reprezentativ. Nu numai că e șef, trebuie să mai și stea la intrare să întîmpine delegațiile de străini. Ne mai spune apoi pe ton de confesiune, coborînd vocea și uitîndu-se cu coada ochiului spre Matthias 1: Se pare că la intrare cam trage.

– De-asta își schimbă firma atît de des personalul, concluzionează domnu’ Inginer. Toți fac pneumonie.

Reportaj de la petrecerea de Crăciun: O seară aproape românească

Nu mai știu cine a avut ideea, dar precis unul dintre organizatori. (Organizatorii petrecerilor de Crăciun sînt întotdeauna noii angajați, pe ei cade măgăreața. Și cineva ar trebui să le spună să nu uite să organizeze într-un fel oarecare și curățenia de după, mai ales cînd în biroul respectiv se mai și lucrează a doua zi, heh.)

Și ideea genială fu să recite fiecare cîte o poezie pe limba lui. Eu unul m-am gîndit în primul rînd la cele două chinezoaice, dar am fost nerealist. (Mai tîrziu aveam să-mi aud șeful recitînd șvăbește, vai de urechile și timpanele mele, și pe madam Ruth în bavareză, idem.) Așa că n-am vrut să mă las mai prejos și am recitat și eu. Prietenii știu ce, Madelin în mod special: Un Poem de Amor.

Moș Pinoccio recită așadar “Jucărie mecanică”, debordînd de patetism așa cum numai el știe să debordeze și a învățat de la Liliana, poeta. Și, ca și cînd lucrurile nu ar fi fost deja destul de complicate, Moș Pinocchio a organizat și un concurs de traduceri: Cum că să se traducă Poemul de Amor în rezumat, care cum poate. Concurs cu premii, se înțelege: Pentru creativitate, un premiu-surpriză cu procente (22%), pentru exactitate-rapiditate un premiu-surpriză iute (un pachețel cu boabe de piper verde de la Karstadt). So.

Din recitalul lui Moș Pinocchio să menționam pasajul “–Iubește-mă! Iubește-mă! Strînge-mă! Strînge-mă!” recitat cu mîna pe inimă, pentru că “în toamna asta am miocardul de aur, și toți doctorii poartă halat”, ca și “privește cum rochiile se sfîșie în vitrine, privește cu folii de aur se descuamează de pe obrajii tăi, de pe tine”, recitate pentru inducerea în eroare a adversarului cu buricele degetelor de la mîna stîngă împreunate și accent italienesc pe “privește”.

Cu toții s-au aplecat cu sîrg asupra foilor de hîrtie, șușotind între ei, timp de vreun sfert de oră, ca la extemporal. Ce au înțeles? În primul rînd “complicat complicat complicat” și “mecanism”, apoi “pechineze” și “aur”, desigur și “sentimente” în asociație cu “miocard”. Internațional total. Ce au greșit? “Macadam” a devenit macadamia (nuts!), “cădeau” a devenit cadou, și “întîmplat” ceva plat în zona intimă, considerat de către colegii linguiști drept un oximoron.

Cea mai bună traducere (deși premiul a trebuit să-l acord, după criteriile anunțate în prealabil, altcuiva) a aparținut colegei noastre finlandeze, care a recitat la fel de patetic ca și Moș Pinocchio ceva care începea cu: Tominita mekanismi rutiinilla suomalista eläkeläiset, tango matti nykänen, kimi räikkönen și așa mai departe. (Undeva am înțeles Mika Häkkinen și Leverkusenissa, de unde am dedus că trebuie să fi fost un comentariu sportiv.) La masa șefului, toți participanții au fost de acord că “totul rămînte cum este și cum a fost”, ceea ce m-a surprins prin profunzimea înțelegerii de dincolo de cuvinte și traduceri.

Aplauze și ovații. Acuma, aș fi vrut să ilustrez reportajul cu un clip de la YouTube cu cineva care recită din Cărtărescu, dar nimic nu m-a mulțumit. Parcă-parcă m-ar tenta să-l înregistrez pe Moș Pinocchio recitînd, dar pentru asta trebuie un pic de timp. În schimb l-am găsit pe Mircea însuși, care spune o chestie bună. (A spus-o și Fellini despre 8 1/2.) Revenim.

O afacere fără zgudui. A se citi cu toată atenția

Dvs. de raspuns bun sunt necesari, cu sublinierile lui Moș Pinocchio.
(Director Executiv si financiare Chief Officer)
Hang Seng Bank Limited
83 Des Voeux Road, Central
Hong Kong SAR
Email: (patchan1143@yahoo.com.hk)

Dvs. de raspuns bun sunt necesari

Este de оnteles ca ati putea fi un pic teama pentru ca tu nu ma cunosti, dar am o propunere de afaceri lucrative de interes comun de a оmpartasi cu tine. M-am referinta in cautarea mea pentru cineva care se potriveste relatia mea de afaceri propuse.

Eu sunt Dl. Chank Patrick Director Executiv & Chief Financial Officer al Hang Seng Bank Ltd. am o sugestie ocultate de afaceri pentru tine. Am avea nevoie de tine sa ma asiste la executarea unui proiect de afaceri din Hong Kong оn tara dumneavoastra. Aceasta implica transferul de o suma mare de bani. Totul cu privire la aceasta tranzactie va fi din punct de vedere facut fara zgudui. Va rugam sa straduiesc sa respecte cea mai mare discretie оn toate problemele referitoare la aceasta problema.

Odata ce fondurile au fost transferate cu succes оn contul dvs., vom participa la raportul care urmeaza sa fie convenite de ambele dintre noi. Voi prefera sa ma ajunge pe adresa mea de e-mail privat de mai jos (Email: patchan1143@yahoo.com.hk) si, оn final, dupa care voi va furnizeze mai multe informatii despre aceasta operatiune.

Va rugam, daca nu sunteti interesat sterge acest e-mail si nu vвnatoare mine pentru ca eu sunt punerea mea cariera si viata de familie a mea оn joc cu acest risc. Desi nimic nu sa aventurat este nimic cвstigat.

raspuns mai devreme dumneavoastra la prezenta scrisoare va fi apreciat.

Salutari,

Dl Chank Patrick

Eternul comingout la locul de muncă

La noul loc de muncă din Estul Sălbatic, unde domnu’ Inginer a devenit domnu’ Manager, orientarea domniei sale, ca și identitatea domniei mele en detail, au fost trecute amîndouă sub tăcere. Nu că domnu’ Inginer ar fi făcut un secret din asta, nuu, dar nici n-a trîmbițat-o de jur împrejur. La petrecerea de Crăciun, una din colege i-a spus că, heh, ce crede el, că ele nu știu nimic?

– Și de unde, hmm? se informă domnu’ Inginer.
– Îți aduci aminte de șefa a’ mare, cînd ți-a dat telefon prima dată să te invite la interviu? Și nu erați acasă?

Ah da, și vocea ‘ceea înregistrată, care întîmplător e chiar a domnului Inginer… Și zice:

– Domnu’ Doctor și domnu’ Inginer nu pot să vă răspundă personal la telefon, dar vă roagă să le lăsați un mesaj. Biiip.

(Pentru cei foarte curioși, a urmat o serie de întrebări despre domnu’ Doctor, cum îl cheamă, cum arată, cu ce se ocupă, etc., etc. Totul cît se poate de cordial. Deși la naiba, cînd m-am obișnuit în toți anii aștia ca, de fiecare dată cînd îmi scriu undeva prenumele întreg, să mi se răspundă în scris cu “stimată doamnă P.”, de unde *!#§%? știu ăia din Est fără greș că numele meu e bărbătesc?)

Să cîntăm ca un șofer de taxi

Titlul este cu atît mai genial cu cît trăznaia sugerată (oare cum ar cînta un șofer de taxi muzică clasică? vaivaivai…) este în perfect echilibru cu îndemnul serios.

Ce să faci cu degetele cînd te cocoți pe flaut în registrul acut, unde digitația se complică, și ai de cîntat allegro? Ce să nu faci e clar: să le dai atenție. Uită-te le ele, și se duce totul de rîpă. Se înnoadă. Și atunci? Zice David:

– Trebuie să cînți ca un șofer de taxi la Paris. Dacă ești prea atent la circulație, te încurci. Mai bine așa: Cu o mînă conduci, cu cealaltă te uiți pe geam și fluieri după fete frumoase.

Ce mai cîntăm la flaut. Cu pletele în soare

Somnul dulăilor de pază

Alaltăieri v-am povestit cum a fost afară, acum v-aș povesti un pic despre cum a fost înăuntru.

Publicul fiind compus din monștri (monștri sacri, se înțelege), mi-am închipuit că or să vină toți cît mai aproape și-or să mă sfîșie din priviri. Și asta n-a avut darul să mă liniștească. Stăteam în fața lor, vorbeam, și nu știam prea bine ce să fac cu transpirația care mi se scurgea pe frunte. M-am șters cu dosul palmei și pe urmă mi-am scuturat mîna cu un gest, probabil, mitocănesc. Îi vedeam ca prin ceață: Sala era lungă, iar ei se așezaseră în spate, care cum venise. Prea departe ca să-i văd clar cu ochelarii de lucru. Madam S. stătea cel mai în față, adică prin treimea din spate a sălii, și căsca de-i trozneau fălcile.

Și iată madlena: Acum o veșnicie, îmi venise o idee despre ce să fac la doctorat. Aveam o întîlnire cu șeful și mentorul meu de atunci, pe care țineam neapărat să-l conving: ideea mea era mult mai interesantă pentru mine decît ideea lui. M-am dus și am început să explic. În timp ce vorbeam, am văzut cum i se închid ochii încet-încet, era ora 2 după masă. Ar fi fost o nepolitețe din partea mea să mă opresc și eventual să-l întreb: Ați adormit? Așa că am vorbit pînă la capăt și, cînd am terminat, m-am oprit. M-a întrebat încet, fără să deschidă ochii:

– Și cînd e gata?

A fost gata după cinci ani. La fiecare discuție a tras cîte un mic pui de somn. Se trezea, mă întreba cîte o chestie nevinovată, la care nici măcar nu aștepta vreun răspuns. Mă minunam ce-i vine să mă întrebe așa o chestie. După cîteva zile îmi dădeam seama că tocmai în acea “chestie” mă poticnisem. Exact asta era problema. Mă despoticneam pe loc.

Acum, întorcîndu-ne la monștrii din sala cea lungă, căscatul lui madam S. și indiferența celorlalți erau la fel de fățarnice ca și somnul șefului la ora 2. Dacă aș fi spus cel mai mic cuvințel greșit, mi-ar fi sărit la beregată instantaneu. Bestiile.

Ce i-a adus Moș Niculae lui Moș Pinocchio

Avocata de divorț
cînd gătește poartă șorț.
Și zice:

Nu că Moș Pinocchio n-ar fi fost cuminte, dimpotrivă. Dar din motive absconse, Moș Niculae i-a adus un băț sub formă de majorare de chirie. Zice: Orașul München, ca și alte orașe, are statisticile și standardele lui de chirie, și raportată la ele (urmează un șir de calcule), chiria domniilor voastre este prea mică, drept care v-o mărim. Domnu’ Inginer, ca într-un banc vechi, calculează, și calculează, și calculează. Nu că ar ști să calculeze chirii, dar știe să adune. Și zice:

– Au greșit la calcule.

Acum, că lucrurile mai importante sînt, pentru moment, rezolvate, Moș Pinocchio se avîntă – chiar cu urme de entuziasm, am putea zice – în așa numitele futilități. Revederea cu avocatul a fost o plăcere de ambele părți. Dumnealui butonează calculatorul cel mare, butonează calculatorul cel mic, butonează dictafonul. Și zice:

– Reprezentînd domnul Doctor și domnul Inginer în chestiunea majorării de chirie, constatăm că cererea dumneavoastră conține greșeli de calcul, drept care nu i se va da curs. Punct și de la capăt. De asemenea, vă atragem atenția că în locuința numită liniștea este tulburată în timpul nopții de zgomotul pompei de încălzire, pe care vă poftim să o reparați de urgență. În caz contrar, clienții noștri își rezervă dreptul unei reduceri de chirie. Cordiale salutări, etc., etc.

Moș Pinocchio este și la ora actuală căzut în admirație.

Țigarea de după. Pentru nefumători

Afară la ușă așteaptă doi candidați cu sufletul la gură. Unul din ei e Moș Pinocchio. Vorbesc amical și aleatoriu despre ceva; întreabă-i mîine, ba nu, întreabă-i peste o jumătate de oră despre ce au vorbit și nici unul din ei n-o să știe. Diferența dintre ei e că Moș Pinocchio a terminat și așteaptă rezultatul, pe cînd celălalt așteaptă să înceapă. În mijlocul unei fraze a lui Moș Pinocchio, iese Președintele pe ușă și poftește la interogatoriu. Moș Pinocchio se uită lung după catindat. Președintele dă să plece inapoi, apoi se întoarce scurt la Moș Pinocchio. Ca și cum ar fi spus: Ach da, mai erați și dumneavoastră. Zice fluturînd dintr-o mînă:

– Eh, s-a aprobat. În unanimitate. Pff.

– Oh, răspunde Moș Pinocchio. Mulțumesc.

Asta e. Acuma nu prea știu ce să fac. Aș trage țigarea aia de după, dar nu fumez. Mă duc să trag puțin de fiare, poate folosește.

Fapt divers: Profesionalitate în mass media

Tocmai am auzit la radio: Un accident grav într-un show la TV. Știrea formulată cam așa: În forumurile de discuție din Internet, mulți laudă profesionalitatea operatorilor de imagine, care, odată accidentul întîmplat, nu au aratat victima. Mai departe: Majoritatea celor care au comentat evenimentul în Internet au arătat înțelegere pentru faptul că emisiunea (de regulă cu un număr record de telespectatori) a fost întreruptă imediat după accident.

(Era vorba de “Wetten dass…” pe ZDF.)

Etimologia andipriconului

Titlul articolului de față sună malefic, dacă nu chiar injurios. Și totuși departe de mine intențiile belicoase, aici este vorba de o pașnică delectare linguistică provenind din spațiul S/M. Am clarificat deja ce este o zboină, acum să ne ocupăm de andipricon, lăsînd pe seama marxiștilor înveterați “zboina andipriconului”.

În treacăt fie spus, zboina a fost mai ușor de descifrat, avînd în vedere trecutul meu mahalagist. (Nimeni nu e perfect.) Despre andipricon am presupus mai întîi (cred că mi se făcuse foame) că ar avea de a face cu pricomigdalele. Apoi m-am gîndit la un balaur (probabil că sub influența lui BadDragon). Carevasăzică balaurul Andi, mîncător de pricomigdale.

Nimic din toate astea. Onkel Google zice, într-un text de la 1825 (că mare e Internetul):

1825 august 9. Ploieşti.
Stoica cojocarul vinde fostului armaş Bănică două prăvălii în oraşul Ploieşti pentru suma de 5.050 taleri, din care trebuie să plătească o datorie de 2.370 taleri lui Haim evreul. (Copie).
La pricina de judecată ce am avut cu Haim ovreiu, atît la cinstita Spătărie cît şi la Divan înaintea prea înălţatului nostru domn Grigorie Vodă Ghica, după jurămîntul ce au făcut ovreiu, m-am îndatorat a-i da talere 2.370 care bani neavîndu-i a-i răspunde, s-au dat luminată poruncă către dumnealor boeri ispravnici cu întradins mumbaşir, căpitan de la cinstita Spătărie, ca să să vănză cu mezat din acareturile mele nemişcătoare şi să înplinesc dreptul ovreiului.
După care luminată poruncă au şi vrut dumnealor boeri ispravnici îndată să puie în lucrare, dar căzînd eu cu rugăciune a mă păsui pînă singur voi găsi muşteriu, ca nu cu mezat să cunosc pagubă din vînzarea acareturilor, am fost ascultat.
Şi cercetînd muşterii, m-am şi învoit cu dumnealui cinstitul biv vtori armaş Bănică la mîna căruia dau acest zapis al meu ca să fie ştiut că i-am vîndut două părvălii ale mele ce le am aicea în oraşu Ploeştilor, în rîndul cojocarilor. Însă prăvăliile în binale, iar nu în furci, i o căşcioară ce este în dosul acestor prăvălii cu locul lor, învecinîndu-se din sus cu prăvălia lui Ivaşcu cizmarul, iar din jos să învecineşte cu prăvălia logofătului Sandu sin postelnicul Radul.
Însă fiindcă locul supt o prăvălie este de zestre, cu voinţa soţii mele am pus andipricon o vie a mea patru pogoane lucrătoare ce le am în Valea Călugărească sud Saac.
Tocmeala dar ne-au fost taleri cinci mie cincizeci, care bani i-au şi numărat toţi, numitul cumpărător, la cinstitul isprăvnicat şi scăzîndu-să taleri 2.370 ai ovreiului, ceilalţi pînă la taleri 5.050 i-am primit toţi deplin în mîna mea socotindu-să această vînzare ca şi un mezat, după luminata hotărîre.
Deci să aibă dumnealui şi coconii dumnealui, în neam de neam, să stăpînească în bună pace fără dă nici o supărare. Şi pentru mai bună a dumnealui siguranţie au primit şi luminata hotărîre drept sinet, şi neclintită stăpînire, adeverindu-să acest zapis şi cu iscălitura dumnealor cinstiţilor boeri ispravnici ai acestui judeţ Prahova.
Iar eu împreună cu soţia mea, neştiind carte, ne-am pus degetile în loc de pecetie, ca să să crează.

Inspirat de savorile fanariote, am scris la Atena și mi s-a răspuns prompt: prikoon = zestre, andipricon sau anti-prikoon = în loc de zestre. Colega mea comentează cu accentul caracteristic, citez: “Dowry used to be an essential thing for a girl to find a husband... up to my time (thank God, I have a husband well above all this nonsense) but my parents felt like giving us a house, anyway!” (Bună idee, m-am gîndit, nu fără oarecare invidie.)

Probabil că asta e numai jumătate de adevăr. Înțelegem din context că andipriconul este un termen financiar-juridic care descrie garanția dată pentru un bun amanetat sau ipotecat care face parte dintr-o zestre. În textul de mai sus, era vorba de vînzarea a două părvălii, din care una se găsea pe un teren dat de zestre. Cum zestrea nu se putea înstrăina, terenul a fost garantat prin andipricon.

Voilà, cu dedicație Dragonului. (Și amănuntele oenologice cred că le discutăm mai bine în privat, adresa mea de e-mail e în profilul blogului.)

Menopauza metroului

Locuiesc între timp de 20 de ani la München și pînă acuma nu-mi amintesc de nici o iarnă, nici măcar de una singură, în care la prima zăpadă să nu se fi încurcat metroul. Da, metroul. Și nu vorbesc de U5 sau de U6, care mai merg cîteva stății și pe afară, ci de toate celelalte. Aaaaaaaaaaaarrrrrrrrrrrrghhhhhhhh.

Fără legătură evidentă, o replică din filmul de aseară – o ea către cel mai bun prieten (gay) al ei, de care se pare că mai era încă îndrăgostită: Mă întreb ce-o să-mi vină mai repede – un orgasm cu tine sau menopauza.